Editia 2 – Aparențele înșală – 2015

Editia 2 – Aparențele înșală

Albiţa, 5 noiembrie 2015 –  Astăzi a fost lansat, în cel mai important punct vamal din estul Uniunii Europene, al doilea val al campaniei publice de conştientizare a efectelor negative ale contrabandei cu ţigarete “Aparențele înșală”, inițiată de Euromonitor Business Consulting Services, prin www.faracontrabanda.ro, în parteneriat cu Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală şi Poliţia Română, cu sprijinul JTI.

Derulată în prima parte a anului în 16 judeţe din apropierea graniţelor de vest, sud-vest, nord şi nord-est, campania s-a relansat în regiunea nord-est, cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete.  În nord-est, traficul ilegal cu ţigarete se situa în septembrie la 31,4%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul regiunilor țării, și de peste două ori mai mare decât media naţională, de 14,8%.

Conform studiilor realizate de compania de cercetare Novel Research, comerţul ilegal cu ţigarete, la nivel naţional, a înregistrat în ianuarie 2015 un record negativ al ultimilor patru ani, de 19,2%. Novel Research monitorizează nivelul contrabandei cu țigarete din anul 2008, cel mai mare procent înregistrat până acum fiind cel din ianuarie 2010, de 36,3%, când contrabanda deținea cea mai mare cotă din piața tutunului.

Citeşte mai multe

„Nivelul actual al contrabandei cu țigarete din nord-est, de 31,4%, se apropie de recordul istoric din 2010. Peste 60% din ţigaretele traficate ilegal în această regiune sunt cheap whites, mărci no-name intrate pe piață prin Ungaria, Ucraina sau Moldova și care se află în creștere alarmantă”, a declarat Marian Marcu, Director General al companiei de cercetare Novel Research.

„Afişul noii campanii păstrează ideea de dualitate, de ipocrizie şi înșelăciune. Oamenii amărâți care vând ţigarete de contrabandă par sa  aparțină aceleași categorii sociale ca si  cumpărătorii aflați în căutarea celui  mai mic preț. De fapt, vânzătorii  reprezintă ultima verigă a unor rețele de criminalitate organizată care fac profituri  ilegale uriașe pe seama naivității consumatorilor.

 Cei care cumpără de contrabandă trebuie să fie conştienţi că, astfel, contribuie la creșterea infracționalității. În acelaşi timp, produsele achiziționate nu prezintă nicio garanție legată de fabricație sau calitate. Țigaretele de contrabandă sunt transportate în anvelope, lipite pe corp cu scotch, în pantofi, în lenjeria intimă, în rezervoare de benzină și depozitate în grajduri, garaje, canale sau alte spații  improprii”, a declarat Cristina Vasiloiu, director general Euromonitor Business Consulting Services.

Campania „Aparenţele înşală” va fi difuzată în parteneriat cu TVR. De asemenea, campania va avea o componentă de afișaj stradal.

 Cele mai importante informații și materiale de comunicare ale campaniei sunt postate pe www.faracontrabanda.ro. Campaniile precedente au avut ca rezultat scăderi semnificative ale comerțului ilegal cu țigarete în regiunile în care au fost lansate și în perioadele în care s-au derulat.

Euromonitor Business Consulting Services furnizează de peste 10 ani atât servicii de consultanță în domeniul politicilor și strategiilor de dezvoltare a afacerilor în Europa Centrală și de Est, servicii de interim management în zona afacerilor corporatiste și a managementului crizei, precum și programe de mentoring și coaching pentru top manageri pe probleme de leadership și dezvoltare profesională. Din 2010, sub egida Euromonitor Conferences,

firma a organizat atât în România, cât și în străinătate o serie de evenimente menite a atrage atenția opiniei publice asupra unor fenomene îngrijorătoare ce pun în pericol consolidarea în zonă a unui mediu economic sănătos, contrabanda cu țigarete fiind un exemplu concret al acestui tip de pericole. Din 2010, Euromonitor Business Consulting Services găzduiește site-ul www.faracontrabanda.ro.

Afişază mai puţin text

STIRI CAMPANIE:

Campania anticontrabandă ‘Aparențele înșală’ se relansează în nord-estul țării
Albița, 5 noiembrie 2015 — Astăzi a fost lansat, în cel mai important punct de trecere a frontierei din estul Uniunii Europene, al doilea val al campaniei publice de conștientizare a efectelor negative ale contrabandei cu țigarete ‘Aparențele înșală’, inițiată de Euromonitor Business Consulting Services, prin www.faracontrabanda.ro, în parteneriat cu Direcția Generală a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Poliția Română, cu sprijinul JTI.

Campania anticontrabandă „Aparenţele înşală“, relansată în Nord-Estul ţării
Euromonitor Business Consulting Services, în parteneriat cu Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Poliţia Română, cu sprijinul JTI România, au lansat ieri, în Vama Albiţa, cel mai important punct vamal din estul Uniunii Europene, al doilea val al campaniei publice de conştientizare a efectelor negative ale contrabandei cu ţigarete „Aparenţele înşală“.

close-link