Tigãri si alcool de contrabandã confiscate la Vama Albita

Tigãri si alcool de contrabandã confiscate la Vama Albita

Politistii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi au descoperit în acest sfârsit de sãptãmânã, independent si în cooperare cu autoritãtile vamale, bunuri de aproximativ 2.600 de lei ce urmau sã ajungã pe piata neagrã din România.

Astfel, în data de 17 mai, în jurul orei 16.00, politistii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi, aflati în executarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localitãtii de frontierã Ghermãnesti, un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Spania, condus de M.V., cu cetãtenie românã si moldoveanã, în vârstã de 29 de ani. La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, politistii au descoperit, în patru dintre coletele transportate, care erau ascunse si nedeclarate, 400 de tigarete de diferite mãrci si 41 de sticle cu bãuturi alcoolice. Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totalã de 1.700 de lei a fost confiscatã. În cauzã se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de contrabandã. De asemenea, tot la sfârsitul sãptãmânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, echipele comune de control au descoperit la controlul de frontierã, ascunse lipite pe corpul unui bãrbat si în bagajele personale ale altor doi, toti cu cetãtenie românã si moldoveanã, cu vârste cuprinse între 47 si 59 de ani, un total de 3.720 de tigarete cu timbru de accizã Republica Moldova, pe care persoanele încercau sã le introducã ilegal pe piata neagrã din România. Conform prevederilor legale, a fost luatã mãsura retinerii tigãrilor în valoare totalã de 893 de lei si sanctionarea contraventionalã a bãrbatilor cu amenzi în valoare totalã de 15.000 de lei.

Citeste mai multe / Sursa articol: VREMEANOUA.RO

No Comments

Post A Comment

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

I agree to these terms.

close-link