DESCINDERI ÎN PRAHOVA ŞI ÎN ALTE JUDEŢE, LA SUSPECŢI DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

DESCINDERI ÎN PRAHOVA ŞI ÎN ALTE JUDEŢE, LA SUSPECŢI DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

Ieri dimineaţă, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Prahova, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Bacău, Satu Mare şi București, precum şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Giurgiu, au descins în judeţele sus-amintite, la domiciliile unor persoane bănuite de producerea, depozitarea și comercializarea de tutun prelucrat. În judeţ, descinderile au avut loc la Bărcăneşti.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, “din datele și probele administrate în cauză, au rezultat indicii că o parte dintre persoanele bănuite ar fi constituit un grup infracțional specializat în prelucrarea tutunului brut în tutun de fumat, obținut prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. La grupul în cauză ar fi aderat alte persoane care aveau atribuții de promovare online, primirea comenzilor telefonic și vânzare. Tutunul ambalat sub diferite mărci cunoscute era comercializat prin rețele de curierat, încasând contravaloarea ramburs. Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale”.

Citeste mai multe / Sursa articol: ziarulprahova.ro

No Comments

Post A Comment

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

I agree to these terms.

close-link