Jumătate de milion de ţigarete de contrabandă, descoperite în Lugoj/ Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore

Jumătate de milion de ţigarete de contrabandă, descoperite în Lugoj/ Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore

Poliţiştii din Timiş au descoperit peste jumătate de milion de ţigarete de contrabandă, în urma a 2 percheziţii domiciliare făcute în municipiul Lugoj. Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut.

”La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din Făget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul echipelor mobile, al unui schipaj canin specializat în detectarea de ţigări şi droguri din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Timiş, au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în Lugoj, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Poliţiei Oraşului Făget, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, a transmis, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Citeste mai multe / Sursa articol: news.ro

No Comments

Post A Comment

close-link