Ţigări şi tutun de contrabandă descoperite în maşinile unor bihoreni opriţi în trafic. Proprietarii s-au ales cu dosare penale

Ţigări şi tutun de contrabandă descoperite în maşinile unor bihoreni opriţi în trafic. Proprietarii s-au ales cu dosare penale

Peste 4 kilograme de tutun de contrabandă au fost descoperite de poliţişti în maşina unui bărbat din Marghita, iar un orădean oprit în trafic a fost prins cu 450 de pachete de ţigări nemarcate în portbagaj, la sfârșit de săptămână.

Tutunul a fost descoperit de poliţiştii din Marghita, vineri, în timpul unei acţiuni în trafic, în maşina unui localnic în vârstă de 53 ani.

“În urma controlului autovehiculului, polițiștii din Marghita au descoperit, pe bancheta din spate, 10 pungi cu materie vegetală, cu o textură uscată, de culoare brun deschis, cu aspect de tutun, cu greutatea totală de 4,746 kg, fără documente de proveniență”, se precizează într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Cele 10 pungi cu tutun pentru fumat au fost conficate, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita pentru deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Tot poliţiştii SICE se ocupă de ancheta în cazul unui orădean în vârstă de 45 ani, oprit în trafic pe strada Menumorut, în maşina căruia au fost găsite 450 de pachete cu ţigări nemarcate de diferite mărci.

Citeste mai multe / Sursa articol: ebihoreanul.ro

No Comments

Post A Comment

close-link