Știri

Braconieri și șoferi sub influența drogurilor, depistați de polițiști 6 May 2020

Polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu suportul D.S.V.S.A. Constanța, au organizat și desfășurat o acțiune, pe 5 mai, în municipiul Constanța, pe linia combaterii comerțului ilegal cu pește și produse din pește. Astfel, au fost verificați 2 agenți economici, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei, la Legea 12/1990, pentru comercializarea de produse cu termen de valabilitate expirat și comercializarea de produse fără a se putea dovedi proveniența. În urma acțiunii, a fost ridicată, în vederea indisponibilizării, o cantitate de 110 kilograme de pește de diverse specii, precum și 20 de kilograme de icre de crap, fără documente de proveniență și improprii consumului. De asemenea, în punctul de lucru al unei societăți au fost identificate 2 persoane fără contracte de muncă, fiind întocmită documentația care a fost înaintată la I.T.M. Constanța în vederea dispunerii măsurilor legale. Depistat sub influența alcoolului și a drogurilor La data de 6 mai a.c., în jurul orei 06.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Seimeni din orașul Cernavodă, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă pentru cocaină. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor psihoactive în sânge. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța au efectuat controlul sumar al altor două persoane aflate în autoturism, de 17, respectiv 28 de ani. Asupra minorului de 17 ani au fost găsite 6 pliculețe transparente, autosigilante, care conțineau o substanță mărunțită, de culoare verde, susceptibilă a fi marijuana. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, acesta fiind declinat către D.I.I.C.O.T. Constanța. Cei 3 tineri au fost sancționați contravențional de polițiști și jandarmi, pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 6.000 de lei. Dosar penal întocmit de polițiștii rutieri La data de 5 mai a.c., în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un minor, de 16 ani, care a condus un moped neînmatriculat pe DJ 226, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Sursa articolului: ct100.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă