Știri

Contrabandă de pandemie. O grupare de traficanți cu ramificații în poliție a fost reținută astăzi 29 May 2020

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, în colaborare cu cei ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate București, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.-S.T. Galați, au efectuat joi, 28 mai, 15 percheziții domiciliare într-un dosar penal de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată. 12 persoane, printre care ar fi, se pare, si un polițist de frontieră, vor fi aduse la audieri în această seară. Potrivit anchetatorilor care au descins astăzi în 15 locații, membrii grupului infracţional organizat ar fi introdus în România, din Republica Moldova, 32.768 de pachete țigări, pe care le-ar fi depozitat în locaţii special amenajate, le-ar fi transportat şi valorificat, membrii structurii infracţionale având atribuite roluri distincte şi bine determinate. Totul s-ar fi petrecut în câteva luni, din februarie până în prezent. "Astfel, o parte dintre membrii grupării ar fi avut rolul de a asigura procurarea cantităţilor de ţigarete din țara vecină şi trecerea acestora peste frontiera de stat, în zona din apropierea localităţii Oancea, judeţul Galaţi, utilizând în acest sens echipamente tehnice de ultimă generaţie și autoturisme de teren.

Sursa articolului: viata-libera.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă