Știri

Cu şi fără executare de la contrabandă cu ţigări 28 Mar 2021

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat într-un dosar de contrabandă cu alcool şi tutun după ce procurorii DIICOT Neamţ au trimis în judecată a unui grup de nouă persoane pentru infracţiuni la regimul vamal. Au fost inculpaţi Liviu Gheorghe Lefter, Viorel Gaşper, Ion Stratulat, Vasile Ovidiu Ciubotaru, Radu Eugen Diaconu, Istvan Vilmos Laczko, Ioan Ceomeica, Neculai Antal şi Valentina Arhire. Doar al doilea are o pedepsă de 3 ani şi 4 luni de detenţie, pentru că mai avea la activ o sancţiune similară, Diaconu a fost exonerat de răspundere penală, iar restul au pedepse între 11 luni şi 3 ani şi 3 luni de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Aceştia din urmă trebuie să presteze şi muncă în folosul comunităţii, între 60 şi 100 de zile. Parte din inculpaţi sînt buni de plată către ANAF cu 322.644 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Acţiunea a avut loc pe 8 octombrie 2019, cînd procurorii DIICOT Neamţ împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare.

Sursa articolului: botosaneanul.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă