Știri

Țigări de contrabandă de peste 100.000 de euro, capturate la Straja 30 Oct 2020

Polițiștii de frontieră suceveni au interceptat două transporturi importante de țigări de contrabandă, aproape 50.000 de pachete, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de munte a județului. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat miercurea trecută, în apropierea graniței româno-ucrainene, un autoturism de teren suspect care se deplasa spre localitatea Straja.

Șoferul mașinii nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de oamenii legii, continuându-și deplasarea în viteză. În aceste condiții, lucrătorii de la graniță au pornit în urmărire peste albia râului Suceava și au descoperit autoturismul cu numere de înmatriculare britanice pe o porțiune de teren accidentat, unde fusese abandonat. Pentru că în interior erau mai multe colete, mașina a fost transportată la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 13.459 pachete cu țigări marca Marble, în valoare de 157.470 lei, provenite din magazine duty free.

Sursa articolului: monitorulneamt.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă