Știri

Tutun vrac de contrabandă, în valoare de peste 2.000 lei, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni 3 Nov 2020

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, 12 baloți de produse vegetale, în greutate de 360 kg tutun uscat neprelucrat, având o valoare de 2.160 de lei. Potrivit Gărzii de Coastă, luni dimineață, în jurul orei 04.15, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului comun de Trecere a Frontierei Ostrov – Silistra, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculată în România. Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta paleți din Bulgaria în România. „Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră împreună cu inspectori din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 2 Constanța au constatat că în compartimentul pentru marfă, acoperiți de paleți, erau ascunși mai mulți saci ce conțineau tutun vrac. S-a procedat la cântărirea tutunului, rezultând cantitatea totală de 360 kg, echivalentul în pachete de țigări a acestei cantități de tutun fiind de aproximativ 18.000 de pachete”, au precizat reprezentanți ai Gărzii de Coastă.

Sursa articolului: cvlpress.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă