News

Cinci persoane, reținute într-un dosar de contrabandă cu țigări 27 May 2021



Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat şapte percheziţii domiciliare în Piteşti, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Cinci persoane au fost reţinute, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au avut loc miercuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, informează Agerpres.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2020 – mai 2021, cei în cauză ar fi deţinut, preluat, transportat şi comercializat ţigări nefiscalizate pe raza municipiului Piteşti. În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 1.000 de ţigarete, precum şi alte mijloace de probă”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, şapte persoane au fost conduse la audieri, fiind dispusă reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, în cazul a cinci bărbaţi. În cursul zilei de joi, aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, precum şi al Centrului Chinologic „Dr. Andrei Greblea” Sibiu, fiind folosiţi doi câini specializaţi în detectarea de tutun. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, precum şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş.


Article source: agora.md

Read more

comments

Related news from source