Cinci traficanți de țigări și alcool, arestați în cazul contrabandei de 1,4 milioane de lei 3 Jun 2020
Trei traficanți de țigări, alcool și esență aromatică pentru narghilea au fost arestați preventiv de Judecătoria Huși după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost implicați în acel transport de marfă de contrabandă în valoare de 1,4 milioane de lei care urma să ajungă pe piața neagră din Paris. Alți doi bărbați care făceau parte din aceeași rețea și care aduceau marfa din Republica Moldova vor sta în arest domiciliu în următoarea lună.
Marea lovitură dată de polițiștii de frontieră vasluieni unei rețele de trafic de țigări, alcool și esență aromatică pentru narghilea s-a lăsat cu cătușe. Astfel, trei din cei cinci membri ai rețelei care aducea marfa din Republica Moldova au ajuns după gratii, în urma unei decizii a Judecătoriei Huși, la propunerea organelor de anchetă, iar alți doi vor sta în arest la domiciliu.

Article source: estnews.ro
Read more