News

Vânzători de ţigări din zona pieţelor, cercetaţi în libertate 18 May 2021



Procurorii DIICOT au cerut, fără succes însă, arestarea preventivă a două persoane cercetate alături de alte 19, într-un dosar de contrabandă şi constituirea unui grup infracţional. La sfârşitul lunii aprilie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea la domiciliu a trei inculpaţi din acest dosar. Anchetatorii susţin că inculpaţii fac parte dintr-o grupare infracțională specializată în distribuția țigaretelor de contrabandă, care acţiona în zona pieţelor din Craiova.

Procurorii DIICOT susţin că gruparea infracţională a acţionat în Craiova începând cu anul 2019.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – 2021, în municipiul Craiova, s-a constituit și a activat o grupare infracțională specializată în distribuția țigaretelor provenite din contrabandă, în cadrul căreia aprovizionarea s-a făcut pe paliere.
Astfel, liderii grupării au asigurat aprovizionarea cu țigarete de contrabandă a persoanelor din palierul al doilea, care, la rândul lor, le-au comercializat stradal, cu precădere în zona piețelor agroalimentare de pe raza municipiului Craiova”, au explicat procurorii DIICOT.

Pe 26 aprilie, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat 16 percheziții domiciliare. Au fost ridicate 3.775 de pachete de țigări și sumele de 7.420 de lei și 300 de euro.


Article source: agora.md

Read more

comments

Related news from source